Un an de blogherit

Ieri un an în urmă îmi scriam Primul meu articol pe acest blog, iar astăzi deja sărbătoresc începutul celui de-al doilea an al existenţei blogului meu. Un an pare o vârstă mică, dar personal mi se pare că scriu de o veşnicie pe acest blog, atât de obişnuit am devenit cu el.

În această perioadă am reuşit să scriu 66 de articole (prezentul e al 67-lea) şi să strâng 520 comentarii (din care aproximativ 40% sunt ale mele). În privinţa traficului, din decembrie 2008 de când mi-am pus contor, am adunat peste 5.000 de vizitatori unici. Mult, puţin, vă las pe voi să judecaţi, căci mie nu prea îmi pasă, fiindcă ceea ce contează pe adevărat sunt prietenii şi cunoscuţii pe care mi i-am făcut prin intermediul blogului (îi vedeţi pe majoritatea la blogroll).

Lumea blogosferei, deşi şi ea cu unele uscăciuni, este una a oamenilor inteligenţi, ridicaţi intelectuali, care au ce spune celorlalţi, iar a face parte din ea nu este decât un privilegiu în urma cărora faci cunoştinţă cu oameni minunaţi.

Proiectul Free Football

Ieri seara am avut o deosebită plăcere să aflu că voi face parte din echipa Free Football (vezi aici). Cu această ocazie ţin să-i mulţumesc frumos lui Ivan Goncearuc pentru încrederea acordată, asta deşi nu am studii terminate în jurnalism, precum şi, deşi nu ne-am întîlnit încă niciodată face-to-face (urmează să o facem). Mă bucură foarte mult faptul că numai urmărirea şi citirea acestui blog l-a convins că poate avea încredere în mine, şi sper din tot sufletul să nu-l dezamăgesc pe viitor. Din păcate, cunosc doar superficial ceea ce se doreşte a fi proiectul Free Football, dar sper şi cred că voi găsi un loc în care să fiu şi eu util echipei, şi în special proiectului.

Am observat că în echipa Free Football fac parte şi tineri colegi de-ai mei de blogosferă, ca Ion Gnatiuc, Victor Moşneag, precum şi experimentatul Sandu Grecu, bloggeri ale căror articole le urmăresc şi citesc cu plăcere. Deşi suntem diferiţi, cu studii terminate sau pe care le facem în domenii diferite, toţi avem un interes comun, o dragoste mare şi unică: FOTBALUL. Şi deşi majoritatea suntem tineri, aceasta nu reprezintă decât un avantaj, deoarece suntem idealişti, dornici de viaţă, de schimbare a fotbalului, dornici de a contribui la dezvoltarea corectă a fotbalului în ţara noastră, în care puterea, banii şi cumătrismul să nu aibă nici o valoare, dar să primeze jocul de fotbal în sine, cu o competiţie corectă.

De asemenea, din echipa Free Football fac parte şi mai mulţi prieteni de-ai lui Ivan (pe care nu-i cunosc din păcate, dar se va rezolva curând aceasta, cred), pe care ţin să-i salut aici.

Mai multe informaţii despre proiectul Free Football aveţi aici:

"Free Football": a fi sau a nu fi?

Free Football s-a lansat!

Ce mai, sunt doriţi bravicenii de fotbal!

Prima distincţie pentru Free Football!

Căinarii sunt în aşteptare!

Avem domen!

Insulele Căinare au dat examenul cu brio!

Echipa Free Football: Aura Bălănel

Echipa Free Football: Viorel Roman

Echipa Free Football: Dorin Roscot

Free Football - un transfer de "milioane"

Free Football - after party

Ei ştiu de Free Football - dar tu?!

Proiect Free Football

Licenţiat în ştiinţe politice

Titlul de Licenţiat în ştiinţe politice, domeniul general de studii Ştiinţe politice, domeniul de formare profesională Relaţii internaţionale, specialitatea Relaţii internaţionale - aşa scrie în Diploma de Licenţă pe care am primit-o astăzi. Prea multe cuvinte, unele care se repetă, fără a fi clar ce profesie am. Cică principala ar fi diplomat (ambasador) - statul moldovenesc e deja gata să ne trimită prin Burkina Faso sau Barbados ca să contribuim la dezvoltarea relaţiilor prieteneşti dintre ţările noastre :D, şi cel mai important, la recunoaşterea internaţională şi dezvoltarea statalităţii Republicii Moldova.

Dacă e să fim serioşi, ciclul I licenţă învăţământ superior e un fel de colegiu, şi încă mai rău, căci nu obţii nici o profesie. Pentru aceasta e nevoie să faci masteratul de profesionalizare, şi numai astfel vei avea şi studii superioare complete. Iar masteratul înseamnă în fine 2 ani de contract mai scump - procesul Bologna în RM a însemnat în esenţă mărirea taxei de studiu pentru anul al IV-lea prin transferarea acestuia de la licenţă la masterat. La locuri bugetare nici nu ai ce spera: cum a zis Voronin, de politologi, specialişti în RI şi jurişti comuniştii nu au nevoie. Plus că pentru admiterea în masterat se susţin examene, dar nu după media celor 3 ani de studiu: gurile rele (sau poate corecte) zic deja că locurile la buget vor fi împărţite pentru "ai lor".

Dar totuşi, important e că azi am terminat 3 ani de studii şi că sunt "liber de contract". Diploma de licenţă reprezintă în esenţă o recunoaştere a celor 3 ani, în nici un caz pierduţi, de universitate, în care tind să cred că am căpătat numeroase cunoştinţe ce îmi vor putea fi de folos în viaţă. Nu ştiu care-mi va fi viitorul şi în ce domeniu voi activa, dar nu regret deloc alegerea făcută 3 ani în urmă, deşi la momentul respectiv nu aveam idee ce reprezintă şi ce se studiază la relaţii internaţionale, precum şi deşi mulţi zic că cei de la RI nu prea au multe perspective în domeniul muncii la noi în RM. Voi trăi şi voi vedea - merg înainte.

Comuniştii şi limba română

3 ani în urmă susţineam BAC-ul. Primul examen - limba română, dacă mă mai ţine memoria. Personal scrisesem bine, şi chiar dacă aveam ceva greşeli, tindeam la 10. Oricum, lucrarea era cert minimum de 9, gândeam eu. Şi totuşi, aveam temeri: un an în urmă sora mea susţinuse BAC-ul, şi la fel ca şi mine tindea la 9, 10, dar a primit 7, pentru ca după contestare să primească 8.

Nu-mi mai amintesc când, cum, dar ştiu că am luat 7. Explodam de ciudă şi de ură. Când am controlat lucrarea împreună cu diriginta (profesoare de limba română), încă de la primul punct am observat că nu mi s-a acordat punctajul corect. Deşi aveam aceleaşi sinonime ca colegii mei şi exact ca în răspunsurile pentru profesori, eu luasem 3 puncte în loc de 4. Frustrarea îmi era la maximum. Nu mai vorbesc de întreaga lucrare, de care aveam impresia că era controlată superficial, părtinitor şi parcă special puncte nu erau acordate. Nu-mi ajungeau 2 puncte pentru nota 8, şi chiar dacă nu mi-ar fi ajuns mult mai multe, oricum scriam contestare. Am luat 8 pînă la urmă.

Practic mai toţi colegii au luat note mai joase decât mediile lor anuale. Cei mai slabi s-au resemnat cu ce au primit, cei mai puternici au scris contestare, şi care, cum, unii au mai câştigat un bal (de ex. eu). Evenimentul mi-a întărit convingerea că notele la limba română sunt special puse mai joase la elevi, aceasta fiind o politică a comuniştilor. Sora mea o păţise la fel un an mai înainte, iar în 2006 îmi venise şi rândul meu. Şi deşi atunci, în 2006, eram mulţumit cu rezultatul final, cu 8, gândind că câştigasem un bal, astăzi îmi dau seama că eu pierdusem, că în realitate lucrarea mea era de minimum 9 (nimeni nu mă va convinge contrariul), potăile de comuniştii fiind cei care şi-au bătut joc de munca mea.

A trecut timpul şi am uitat de asta. Deşi 2 ani mai târziu un prieten susţinuse şi el BAC-ul, păţind la fel, nu am atras atenţie la fenomen. Anul ăsta însă o verişoară de-a mea a susţinut examenele de clasa a 9. O fată deşteaptă, nu rareori eminentă, ce a luat la primul examen, la matematică, nota maximă. Deşi ea singură recunoscuse că la limba română a scris mai slab, credea că lucrarea era de 8, şi spera ca minimum aceasta notă să o obţină. Astăzi, stupefacţie - a luat 6, şi după cum ea singură a şi observat, erau puncte întregi necontrolate şi ignorate din lucrare.

Ce vreau să spun eu? Notele pe care le iau elevii la susţinerea examenelor de limbă română (BAC, clasa 9) sunt dinadins coborâte, aceasta făcându-se special la ordinul comuniştilor. Aceasta nu este o vorbă aruncată de mine aşa, în vânt, ci un lucru sigur, o certitudine. De ex. eu am luat la celelalte examene, profil real, 2 de 9 şi un 10, asta în condiţiile în care limba engleză era punctul meu cel mai slab şi la care tremuram enorm (la liceu de-abia reuşeam să mă ţin în jurul notei de 8, BAC-ul susţinîndu-l surprinzător pe nota 9), iar de limba română nici nu-mi făceam nici o grijă (şi stupefacţie, am luat 7). Sora mea la fel, a susţinut toate examenele mai sus de 9, dar la română a luat, neverosimil, acelaşi 7. Exemple de tineri ce s-au dezamăgit enorm şi au luat note foarte joase la română cred că cunoaşte-ţi şi singuri, astfel că cred că toţi sunteţi de-acord că rezultatele la examenele de română sunt politizate, fiind special coborâte la ordinul comuniştilor.

Astăzi verişoara mea a primit o lovitură urâtă, pe deasupra fiindu-i probabil şi părinţii, care probabil au mustrat-o. Personal i-am recomandat să întoarcă macazul: să dea vina totalmente pe părinţi. Argumente? Va pasa responsabilitatea din mâinile sale în cele ale părinţilor, ceea ce îi va uşura sufletul, şi cel mai important, poate va cauza remuşcări de conştiinţă părinţilor săi, care îi susţin pe comunişti (mi-e şi ruşine să scriu asta, ţinând cont că de zeci de ori am încercat să-i conving să voteze cu opoziţia, şi nu am reuşit). Interesantă situaţia - din cauza greşelilor părinţilor suferă copii. Paradox: părinţii şi buneii ne vor numai binele, însă votează comuniştii şi ne distrug viitorul. Drăguţ, nu-i aşa?

La final, nu am cum să nu-mi pară rău de situaţia creată, de verişoara mea ce merita o notă mai bună, de rudele mele ce îi distrug viitorul singurului lor copil. Ar cam fi timpul să se trezească, şi să-şi dee seama că anume ei sunt responsabili pentru notele joase ale copilului lor. Şi totodată ei vor fi de vină că copilul lor va fi în viitor undeva departe, peste hotare, în căutarea unei vieţi mai bune, iar ei vor rămâne şi vor muri singuri într-o Moldovă comunistă în care tinerii nu au nici un viitor...

Sărăcie de pâine prin magazine

Am intrat azi seara într-un supermarket să cumpăr pâine. În afară de pâinea Preferată de 3 lei şi batoane lungi de 2.4 lei nu mai era nici un soi de pâine. Ambele pâini, de una singură, pot îndestula într-o singură seară maximum 2 guri înfometate. Dar ce să mai vorbeşti de 4 oameni? Sau de mâine dimineaţa?

Am luat numai o pâine Preferată, deoarece în drum spre casă mai există 2 buticuri - poate îmi va cădea ceva.

Într-un butic erau vreo 15 pâini rotunde, toate identice la aspect. La întrebarea cât costă vânzătoarea îmi spune 3.50 şi 4.50 lei. Cer, cum e şi normal, una de 3.50, dar o şi întreb totodată care e diferenţa între pâini, că mie îmi păreau de acelaşi tip. Zice ea că cea mai ieftină e mai sură - tre să ai ochi buni ca să vezi asta.

Mă întreb ce va urma oare? Pâinea ieftină a comuniştilor, de 1.20, 1.50, 1.80 sau cât ar mai costa nu apare niciodată prin buticuri sau prin magazine - doar poate dimineaţa în magazinele Franzeluţa mai sunt de vânzare câteva cutii, rapid fiind vândute sau împărţite. Mi-e interesant însă unde a dispărut pâinea rotundă, albă, de 2.90 (matincă Chişinău se numeşte). Anul trecut numai pâine de 2,90 obişnuiam să cumpăr, anul acesta aceasta e tot mai rară prin magazine, locul ei fiind luat de o pâine rotundă de 3.50.

Practic pâinea de 3.50 este cea pe care eu şi familia mea cel mai des o procurăm, acum observ că a apărut o pâine practic identică după formă şi mărime, de 4.50, care îi ia locul. Ce va urma oare, peste un an, doi vom putea cumpăra deja numai pâine de peste 5 lei, că altele mai ieftine nu vor mai fi în vânzare?

Uf, Doamne, ce urăsc minciunile comuniştilor legate de păinea ieftină care e practic inexistentă. Şi când te gândeşti că mai există proşti care le cred...

Să ne ajute Dumnezeu pe 29 iulie!

Despre mai multe

Nu scriu prea des în ultimul timp. Ce e mai rău e că nici nu prea urmăresc ştirile acum pe net, şi nici nu prea citesc ce scriu alţi bloggeri. Cine mă cunoaşte un pic mai bine (a urmărit blogul meu de mai demult), ştie cauza: mă aflu la finalul carierei de student :D, în perioada examenelor de stat. Nu e o perioadă dificilă în sine, doar că presiunea te apasă. 3 ani de studii în care ai muncit, şi nu prea îţi doreşti să iai o notă mică la final. Astfel că internet-ul şi bloggerit-ul a cam trecut pe planul II.

Interesant e că miercuri, când am avut I examen, la Teoria şi practica RI, uitasem şi de faptul că în acea zi se alege preşedintele :). Noroc de un coleg ce putea accesa Unimedia de pe mobil: acesta până la aflarea notelor ne-a ţinut în suspans cu evenimentele. Pe la 12.30-13.00, când am aflat notele de la examen, am avut aproape concomitent două bucurii: trecusem (studenţii) examenul cu brio, precum şi opoziţia l-a susţinut pozitiv pe al său, acela de a nu-şi trăda alegătorii. A fost un moment frumos.

În rest, ieri am avut o deosebită bucurie să aflu că colega mea de blogosferă Eleonora Lisnic m-a premiat cu premiul "Blog Dorado". Deşi e un premiu pur simbolic, mă bucură îndeosebi faptul că acesta mi-a fost oferit în semn de apreciere, admiraţie şi simpatie, asta în ciuda faptului că nu ne-am văzut (eu şi Eleonora) niciodată. Mă bucur mult acest premiu, şi ţin să-i mulţumesc din suflet Eleonorei prin intermediul acestui articol.

Eleonora a primit acest premiu de la brazilianul Claus, căpătând dreptul să premieze, la rândul său, alţi 3 bloggeri. Cei 3 premiaţi de către Eleonora sunt:

Alexandru Cozer (Să spunem lucrurilor pe nume)

Victor Ciobanu (Viaţa aşa cum o văd/înţeleg eu)

Sergiu Rîbu (În gând îmi vine un gând).

Pe final, aş vrea să trec la meciul de astă seară. Din păcate trec totodată şi la nişte sentimente mai urâte. Prima impresie despre Răzvan Lucescu - negativă. Idee nu am cum a pregătit meciul cu Lituania, dar a fost o bătaie de joc. Jucătorii români parcă doreau să arate cine e cel mai egoist şi mai Mutu/Hagi pe teren. Mingea se lovea în ei ca în nişte picioare de lemn, aşa de intehnici erau. Şi leneşi pe deasupra.

Sincer, cred că un tehnician german ar fi fost mult mai binevenit la naţională: avea în primul rând să le scoată fiţele din cap la... nici nu pot să-i numesc jucători de fotbal pe unii, iar în al doilea rând avea să-i pună să mai fugă şi poate storcea toată apa din dânşii. Şi cel mai important, le schimba mentalitatea, că la ce de slabi erau lituanienii, liber 3-4 goluri puteau să primească.

Aşa însă Răzvan e "prieten" cu jucătorii şi-i permite unui Marica să se fiţuiască şi să nu paseze la nimeni - e vedetă bre, că nu degeaba joacă (rezervă) în Germania. Rezultatul: am văzut un meci dintre 2 echipe de calici practic. Şi comentariul a fost neaşteptat de prost!, mai bun decât la Moldova 1, dar net inferior celor de la ProTv. Nu m-am aşteptat la aşa ceva de la TVR.

Şi totuşi, să mă înmoi, victoria este chiar una mare. Pentru că învingând Lituania, ocupanta locului 3 din grupă, România are toate şansele ca la final să ocupe măcar poziţia a treia din grupă, ceea ce ar reprezenta un lucru extraordinar ţinând cont de startul pe care l-am avut. Totuşi gândindu-mă la Serbia şi Franţa, înfrângerile ne sunt garantate cu un asemenea joc. Numai cu Feroe şi Austria putem tinde la victorie. Dar cine ştie, poate Lucescu (junior sau senior :D) va mai remedia ceva din jocul României...

Despre politică, fotbal... şi puţin şi despre mine

       Demult nu am mai scris pe acest blog. Din diferite motive, dar principalul e faptul că mă simt de parcă nu aş mai avea ce spune, şi nici nu ar mai conta.

       Îmi plăcea să scriu articole cu tentă politică îndeosebi. Dar după 3 ani de relaţii internaţionale, şi îndeosebi după evenimentele din aprilie, mă dezgustă totul ce ţine de Voronin, comunişti, Rusia, Putin. Politica pur şi simplu îţi otrăveşte sufletul, mai ales când ştii că nu poţi schimba nimica... şi că poate nici nu merită. M-au distrus cuvintele unor cunoscuţi, după evenimentele din aprilie, că cică ei ar trăi bine şi că nu au nevoie de o schimbare. Pentru ce oare atunci ţie să-ţi pese de viitorul Moldovei, dacă ei trăiesc bine şi sunt mulţumiţi de situaţia actuală?

       Şi în genere, ce fel de oameni sunt ăştia? Îi spui că singurul său copil va emigra peste hotare pentru că comuniştii ne distrug viitorul, iar el zice că cu atât mai bine, poate aşa va avea o viaţă mai bună. Dar de ce să nu aibă această viaţă mai bună în Moldova, alături de tine, unde te va susţine la bătrâneţe? Oare nu-s retardaţi moldovenii?

       Aş putea să scriu despre fotbal, că e jocul/sportul meu preferat. Dar ce aş putea să scriu despre fotbalul republicano-moldovenesc - oare avem aşa ceva? Despre campionatul românesc - ăsta e anormal de anormal - nu mai pricep nimic în el. Vasluiul, cea mai puternică echipă moldoveană, pierde la ultima clasată, Gloria Buzău; Poli Iaşi, din capitala Moldovei, încasează 4 goluri de la penultima clasată, asta după un meci în etapa trecută perfect; iar Rapidul pierde cu 3 la 0 pe teren propriu în faţa Craiovei, asta după ce bătuse Steaua mai înainte.

       A ! singurul lucru cert e Steaua, care nu joacă nimica în acest sezon - aşa de bine a distrus-o Becali. Acuma nenorocitul vrea s-o îngroape şi pe Unirea Urziceni, de invidie faţă de munca lui Petrescu. Un antrenor Petrescu pur şi simplu excepţional, după ceea ce a reuşit el să facă din Unirea. Iar Dinamo - credeam şi despre aceasta că e o constantă, că ar fi cumpărat campionatul şi că vor rămâne până la final numai pe locul I, numai că (Trăiască) Unirea le-a stricat planurile. Urmează decizia TAS de joi, şi dacă Poli Timişoara îşi recapătă punctele, atunci finalul de campionat va fi fantastic. Deşi nu m-aş mira ca Poli să facă special egal cu Unirea ca Dinamo să treacă din nou pe primul loc - dar nu cred asta. Cel puţin sper să nu fie aşa.

       Lucescu. Nu cel bătrân, ci ăl tânăr. Nu mă prea impresionează la Braşov, deci, nu mă face optimist pentru naţională. Cică un criteriu esenţial la FRF era ca noul antrenor să fie român. De când bre naţionalitatea e un criteriu profesional? Adică eu aş avea o firmă, şi fiind un naţionalist convins aş angaja numai moldoveni, ruşii, ucrainenii, etc, unii mai buni specialişti, neavându-şi locul în companie. Rezultatul e prea bine cunoscut, falimentul. Citisem pe Unimedia că nişte tehnicieni germani, destul de vestiţi, îşi propuseseră serviciile pentru FRF. Oare disciplina şi mentalitatea nemţilor nu-şi aflau locul la naţională? 

Dar cine ştie, poate Răzvan va reuşi - personal, ca suporter al României, îi doresc numai succes. Şi sper totodată să încurce şi pe Dinamo duminică :D .

       În privinţa celui bătrân, în repriza a doua în finala Cupei UEFA îmi doream deja ca Werder să bată gol, numai să se termine meciul ăla urât şi plictisitor. N-am văzut deloc ca Mircea să străLucească; aşa îl mai lăudau românii după cîştigarea cupei... Da, Şahtior a fost într-adevăr puţin mai superioară decât Bremen, dar ambele echipe mi-au părut slabe. Mâine joacă Barcelona cu Manchester - cred că am să privesc meciul, şi sper să fie spectacol. Ţin cu Barcelona, din solidaritate latinească ;) .

       În rest, n-am mai scris pe blog şi din cauza tezei de licenţă. Timp de 2 luni, până în 20 mai, aceasta mi-a complicat existenţa. De cumpărat nu puteam s-o cumpăr, că sunt sărac :D , iar cu scrisul, tinzând spre perfecţiune, mi-am reîntors durerile de cap. Iar de pe 20, de cum am dat-o la catedră, m-am "otkliucit" (deconectat) cu totul - n-am mai pus mâna pe nici o carte, şi nici de universitate nu vreau să ştiu. Dar examenele de stat se apropie, şi ele nu mă aşteaptă...

       A, da, să nu uit: VREAU ANTICIPATE! Şi nu-mi pasă nici de criză, nici de stabilitate. Asta pe final a fost ;)